Din nou, despre uninominal

Azi am discutat cu colegii si despre votul uninominal. Discutii serioase, fara patima, incercand sa vedem avantajele si dezavantajele. Si am ajuns la cateva concluzii. De exemplu, ca formula uninominala avantajeaza pe cei care deja sunt inauntrul sistemului, pentru ca au ajuns sa fie deja cunoscuti. Cu putine exceptii, de ex cei care n-au trecut prin circumscriptiile lor electorale si pe care chiar n-ar avea de ce sa-i voteze cineva, parlamentarii de la acest moment ar fi net avantajati. De ce? Pai oricit ar fi lumea de nemultumita de clasa politica, tot se simte mai bine cu cineva deja cunoscut. Mai ales daca a si reusit sa faca unele lucruri pentru electoratul sau (nu neaparat foarte spectaculoase). Evident, formula aceasta de vot ii dezavantajeaza pe cei care ar dori sa faca pasul de acum incolo. Acesta ar fi un minus al votului uninominal. Pe de alta parte, nou venitii ar trebui sa-si gaseasca altfel drumul in viata politica, adica sa inceapa cu consiliul local, sa continue cu primaria si abia apoi, dupa ce-si fac un nume/renume pe plan local sa ajunga in Parlament. E de fapt ceea ce se intampla si in celelalte tari in care se practica uninominalul. Un avantaj ar fi acela ca astfel omul politic ar invata cum se face politica la firul ierbii (traducere sui generis pentru grassroots), ar dobandi cunoastere si-ar forma in timp abilitati de comunicare si negociere. In acelasi timp sigur ca uninominalul in forma propusa de presedintele Basescu poate fi lesne acuzat ca ar duce la un deficit de democratie, ceea ce nu e de subestimat. Pentru ca si-asa din totalul alegatorilor vin la urne mult mai putin de 50%. Daca ignoram optiunile a jumatate (50%-1) din participanti rezulta ca decizia este a cca 25% (poate chiar 15%) din totalul alegatorilor. Ceea ce poate descuraja in viitor participarea la vot.

A fi sau a nu fi politician

Mircea a scris alaltaieri ca se vede cu ochiul liber ca nu sunt politician si a adaugat “cine stie asta poate fi un atu sau o piatra de moara. Electoratul va decide!” Imi dau seama ca se vede ca nu sunt politician. De fiecare data cand mi se pune o intrebare tendinta mea fireasca si imediata este sa dau un raspuns cu maximum de sinceritate. Au existat vreo doua momente cand m-am gandit ca ar trebui sa urmez litera manualelor si sa evit raspunsul. Un fel de… cineva ma intreba despre mere si eu raspund despre trenurile care nu intarzie in Japonia. Dar m-am simtit foarte inconfortabil si-am decis ca nu vreau sa renunt la felul meu de a fi si ca pot raspunde la orice intrebare. iar atunci cand nu am dorit sa raspund pentru ca vroiam sa pastrez atentia pe un anume subiect le-am spus ziaristilor in mod franc de ce nu doresc sa raspund. Au inteles si n-au mai insistat. Probabil ca nu acesta e modul cel mai indicat de a fi politician, sunt constienta ca exista niste reguli care trebuie urmate daca vrei sa faci politica in mod profesionist, si cred ca e firesc sa nu ma trezesc eu ca vreau sa inventez altceva. In acelasi timp eu am nevoie sa ma simt OK cu mine insami. Stii de ce, Mircea? Pentru ca altfel risc sa-mi pierd respectul fata de mine si-atunci n-ar mai fi nimic de facut, ca sa nu mai spun ca nici nu m-as mai putea gandi sa obtin increderea altora. Dar ai dreptate sa intrebi daca asta e un atu sau dimpotriva. Nu stiu si nu cred ca voi avea un raspuns prea repede. Pentru ca la aceste alegeri, teoretic, nu am cum sa nu fiu aleasa – e o lista iar eu ocup pozitia intai. Cred ca va trebui sa treaca ceva mai multa vreme ca sa imi dau seama daca lumea politica e lumea mea, sau daca electoratul considera ca lumea politica e si a mea (sau ca eu ii pot apartine si face fata).