Strategia de campanie

Sunt deja de trei zile in campanie prin tara. Pana acum am fost la Iasi, la Botosani, Dorohoi, Darabani, la Suceava si Radauti. Programul este extrem de solicitant din toate punctele de vedere. Fizic pentru ca sunt in continua miscare. Dar si intelectual pentru ca nu mai am nici macar cinci minute pentru mine in afara orelor din noapte cind scriu pe blog si dorm putin. Acum e trecut de miezul noptii si trebuie sa ma trezesc la 4 sperind ca avionul de 6 dimineata spre Bucuresti va decola. Azi la Suceava a plouat mult, sper sa se linisteasca si sa nu fie ceata miine. Cred ca lucrul care mi se pare cel mai obositor este exact lipsa celor cinci minute macar o data la citeva ore in care nimeni sa nu ma intrebe nimic si sa nu trebuiasca sa vorbesc. Dar nu cred ca voi avea parte de ele asa ca merg mai departe. Dar, cu toate ca e foarte solicitant, imi este evident ca este strategia de campanie cea mai potrivita. Am avut pina acum 6 intalniri cu alegatorii, numarul celor prezenti fiind intre 30 si peste 200. Am avut 3 conferinte de presa, 4 interviuri tv si unul la radio si cu toate aceste ocazii am discutat despre Parlamentul European, despre ce doresc eu sa fac acolo, am explicat pe indelete de ce temele europene sunt de fapt teme romanesti si am vazut cum oamenii intelegeau de ce vreau eu sa ajung acolo. Nu ma intelegeti gresit – e doar inceputul unui drum. Dar in acest moment am sentimentul ca sunt pe drumul pe care trebuie sa fiu. Si strategia de campanie de a merge in tara si de a ma adresa direct oamenilor, sau indirect prin presa locala, e cea mai potrivita. Nu am avut cum si cand sa vad ce se intampla pe televiziunile cu acoperire nationala, doar din discutiile cu jurnalistii locali am inteles ca lucrurile sunt destul de amestecate. Poate cineva sa ma ajute cu ceva informatii?

Un răspuns la “Strategia de campanie”

  1. rares buglea spune:

    persa centrala cred ca a cazut intr-o mare capcana si anume acea de a discuta mai mult despre uninominal decat derpre politica europeana…atunci cand un politician nu stapaneste un subiect si nici macar colegi mai priceputi in asta nu are, deturneaza discutia spre altceva. Cineva togmai a reusita asta…

Lasă un Răspuns

Trebuie să fiţi logat pentru a posta un comentariu.