Italia, Italia

Marturisesc ca am fost intotdeauna foarte sensibila la situatii in care o persoana sau un grup de persoane, o comunitate este supusa unei nedreptati. Ca sa nu mai vorbesc de situatia in care este vanata, haituita. Ma revolta cand cineva profita de vulnerabilitatea altuia pentru a-si demonstra “superioritatea”. Ce se intampla zilele acestea cu conationalii nostri din Italia mi se pare un cosmar. Am avut mereu respect fata de oamenii care au avut si au curajul sa plece in lume – chiar si goniti de saracie – pentru a incerca sa traiasca mai bine. Nu e putin lucru sa-ti iei lumea in cap, sa-ti parasesti familia si sa te arunci in necunoscut. Ma intreb daca eu as fi avut acest curaj. Tocmai de aceea, ce li se intampla astazi mi se pare o nedreptate strigatoare la cer. Sunt oameni care sunt in Italia de cativa ani, care in mod cert abia iesisera dintr-o stare de nesiguranta si isi vedeau de viata cat de cat in liniste. Valul de intoleranta pe care-l au de indurat azi in Italia e de necrezut. Constatasem de asta vara cand m-am intalnit cu cativa jurnalisti italieni ca era o stare de iritare teribila – reprosau, de exemplu, faptul ca multe femei veneau in Italia sa ingrijeasca persoane in varsta. Desi recunosteau ca faceau o activitate utila, nemultumirea lor era ca faceau activitati sub calificarea lor. Mi s-au parut un fel de carcotasi de serviciu. Dar de aici la xenophobia actuala credeam ca e drum lung. M-am inselat. Sa fiu bine inteleasa nu toti italienii sunt xenofobi, rasisti, dar in perioade de criza infloresc extremistii – din astfel de perioade de criza se hranesc extremistii. In plus… cu parere de rau trebuie sa recunoastem ca acest extremism a aparut si datorita populismului unui guvern care nu s-a sfiit sa dea o legistalie (decretul lege din 1 noiembrie, care modifica un decret anterior, in contradictie cu directiva europeana 38/2004). Cand un guvern instituie prin lege comportamentul abuziv e de asteptat sa se ajunga la vanatoare de vrajitoare.
Multumesc celor care au scris pe blog. Mai ales pentru felul rational in care s-au exprimat, chiar daca au exprimat ingrijorari reale. Un prieten (fara apartenenta politica) imi spunea zilele trecute ca ar trebui sa plec in Italia… Nu cred ca am prea multa stofa de politician, pentru ca eu n-as putea face asta. Mi-ar fi jena sa profit de o situatie in care oamenii au nevoie de ceva foarte concret si repede, de actiune guvernamentala, si nu de vorbe. Si chiar daca as putea oferi ceva concret tot m-as simti inconfortabil sa fac asta in plina campanie. Ar fi fost cu totul altceva daca as fi lucrat cu o organizatie de drepturile omului si as fi mers acolo intr-o astfel de caliatate, sau ca avocat.