Noi despre noi

In loc sa ne obisnuim cu statutul nostru de cetateni europeni (care e de-adevaratelea, nu o figura de stil), tot mai mult si mai des aud despre “imigrantii” romani din Italia sau alte tari ale UE. Poate sa fie si un reflex al perioadei de dinainte de 1 ianuarie 2007 (data integrarii), dar este inadmisibil sa tot perseveram in aceasta greseala. Butonez televizorul si asta aud si pe tvr si pe antena 3 si pe realitatea. Ma intalnesc cu oameni obisnuiti sau fosti colegi din ONG-uri si aud aceeasi formula. Asta spune si presa italiana, asta l-am auzit spunand si pe Romano Prodi, premier italian si fost presedinte al Comisiei Europene de la care aveam alte pretentii. El chiar stie cum e cu cetatenii europeni si cu imigrantii, dar folosind termenul pe care, din pacate, toata lumea il foloseste sugereaza ca acesta este statutul care ar trebui sa li se aplice cetatenilor romani. De unde si un decret-lege care contrazice o directiva europeana (32/2004) care se refera la libertatea de miscare a cetatenilor europeni. Bine-bine, dar daca italienii o fac pentru ca au un interes, noi de ce facem acelasi lucru? E chiar asa de greu sa intelegem ca statutul nostru s-a schimbat? O sa spuneti ca doar statutul juridic s-a schimbat nu neaparat statutul social-real. De-acord, dar numai intr-o oarecare masura. Eu stiu ca dreptul (legea) are capacitatea sa si determine comportamente. Or, daca acum avem alt statut juridic de ce ni-l negam? Nu credeti ca daca noi ne raportam la noi altfel decat ar fi firesc si putem sa o facem, si ne raportam la noi intr-un fel in care ne punem in inferioritate fata de ceilalti, asta e cel mai bun argument servit celorlalti pentru a ne trata cu superioritate (si a ne discrimina)? Ramanem imigranti in Elvetia, in Norvegia, Canada, SUA (Congo?) dar suntem cetateni europeni si suntem acasa in orice stat membru al Uniunii. Iar daca unii nu ne recunosc acest statut, atunci noi insine trebuie sa il clamam. Cam asta e cu drepturile omului, in general: cand nu-ti sunt recunoscute, te bati pentru ca ele sa-ti fie recunoscute si respectate. Nu renunti de buna voie la ele!