Un gand despre legitimitatea UE

ianuarie 24, 2008

Despre legitimitatea UE s-au scris si se mai pot scrie carti. La fel si despre neligitimitatea ei-cel putin asa ar spune unii dintre deputatii din Parlamentul European care fac parte din grupuri numite sau nenumite care contesta Uniunea. Dincolo de teorii juridice si politice, din punctul meu de vedere legitimitatea constructiei europene rezida in capacitatea ei, demonstrata din plin,  de a oferi bunastare popoarelor sale (cele din statele membre). Dincolo de climatul de pace pe care incontestabil Comunitatile europene si mai apoi Uniunea l-au adus pe continentul european, e deja un truism ca fiecare tara care a aderat a avut mult de castigat in ceea ce priveste dezvoltarea sa economica, bunastarea locuitorilor sai. Iar aceste castiguri nu sunt doar ale acelor tari ci si ale Uniunii in ansamblu. De aceea, o anumita rigoare a comportamentului democratic, o protectie corspunzatoare si respectul fata de drepturile omului sunt in beneficiul tuturor, intelegand prin asta si tarile respective si UE in ansamblu. Imi place principiul solidaritatii care este (trebuie sa fie) de baza in UE. Am apreciat cand cineva din grupul socialistilor europeni l-a intrebat pe liderul lor cand a protestat fata de relocarea Nokia “cum e cu constructia europeana? se opreste acolo unde afecteaza interesele dvs electorale?”. Putem intra in lungi dezbateri in legatura cu alcatuirea structurilor UE cat de mult se simt reprezentate popoarele statelor membre. Daca va fi cazul o voi face. Dar ramane un adevar incontestabil – bunastarea oamenilor care locuiesc in spatiul UE. In fond, de ce am considerat noi in Romania ca interesul nostru national este sa fim in UE?  Tocmai pentru ca stim ca pe termen mediu si lung (hopefully si mai repede) in cadrul UE vom avea un nivel de trai mai bun, vom avea respect fata de reguli, etc.etc. Pentru ca investitiile vor avea un alt statut, pentru ca mobilitatea fortei de munca va fi alta pentru ca sansele copiilor nostri vor fi categoric altele. Schimbarile care se petrec acum in cadrul UE, mai ales cele care vor avea loc dupa ratificarea Tratatului de la Lisabona, sunt substantiale si chiar state membre cu vechime parca au nevoie sa le digere. Dar cam toata lumea intelege ca UE e o forta in vreme ce fiecare stat membru in parte nu ar putea face fata, sau ar face foooarte greu fata, concurentei dintr-o lume globalizate. Ieri am avut o sedinta plenara in cae Barroso a vorbit despre climate change si propunerile Comisiei Europene in acest sens, iar grupurile politice s-au exprimat si ele. Rar am vazut o astfel de solidaritate in cadrul PE si o astfel de afirmare a ideii de Uniune. Chiar si grupurile scepticilor sau extremistilor au lasat ideologia deoparte si erau trup si suflet de partea ideii unui efort comun si a unor initiative comune.   


Voturi cu orice pret?

ianuarie 24, 2008

E interesanta activitatea de pe un blog. Unii citesc ca sa-si ia ceva informatie si uneori, in functie de subiect si de timp, comenteaza. Altii se lanseaza in lungi comentarii (ori au mult timp ori merita felicitari pentru cum isi manageriaza timpul!) si sunt nemultumiti cand intrebarile lor raman fara raspuns. De inteles, intre niste limite. Mai exista insa si ideea aceea ca daca cineva e ales iar celalalt in pozitia de alegator acesta din urma poate sa se adreseze oricum celui care “ii solicita votul”. Nu fac parte din categoria alesilor care pentru voturi sunt dispusi sa se traga de sireturi, sa se bata pe burta, in general sa aiba un comportament pe care cu totii (cel putin in vorbe) il detestam. Daca eu imi respect interlocutorii, vazuti sau nevazuti, pretind acelasi lucru. Evident fiecare are dreptul sa respecte pe cine crede de cuviinta sau sa trateze bascalios. Dar si eu am dreptul sa ignor astfel de persoane si mesajele lor. Ceea ce voi face de acum incolo ori de cate ori cineva, prin comentariul sau, imi va da impresia ca socoteste firesc sa mi se adreseze “la misto”. Voi pierde votul acelei persoane? Si ale altora care gandesc la fel? So be it! M-am saturat de ipocrizia celor care tot vorbesc de innoirea clasei politice pe care o vor cu oameni demni si responsabili, fara mafioti si smecheri, dar fac acest lucru cu un comportament si limbaj taman de… “jmecheri”.