Suntem masochisti?

De cand imi petrec mai bine de jumatate de saptamana la Bruxelles sau Strasbourg mi-am facut un obicei din a ma uita la tv (dimineata/seara tarziu) pe posturile franceze TF1, France 2. Zilele trecute era prezentat un caz in care intr-un orasel din Franta un copilas de doi ani fusese muscat mortal de cainele familiei. Mama care era alaturi de el nu a mai putut face nimic. Cainele era un rotweiler inregistrat conform legii si pana atunci nu daduse semne de agresivitate. Stirile si discutiile au fost calme echilibrate. Mi-am adus aminte ca in ocazii similare la noi discutiile au fost extrem de violente, a curs singe prin ziare si pe ecrane. Ne-am prezentat atunci (si jurnalisti si cititori sau spectatori) ca o natie de oameni fara pic de  grija pentru ea insasi etc etc. La data aceea nu mi-am pus intrebarea de ce o astfel de abordare? Zilele astea, vazand felul in care francezii au discutat n-am putut sa nu ma intreb: ne place oare sa vorbim de rau de noi? Gasim o satisfactie in asta? E un fel de autoflagelare? Nu stiu, dar am impresia ca ar trebui sa avem mai multa incredere in noi, sa ne stimam mai mult, sa nu transformam tragediile care din pacate se intampla in fiecare zi in acuze la adresa unei tari intregi. Asta venea cumva in contrapondere cu prezentarile acelea care spuneau ca romanii sunt cei mai toleranti, cei mai buni, cei mai ospitalieri, cei mai… Adica dintr-o extrema in alta. Vad zilnic acum membrii ai Parlamentului European din diferite tari. Unii sunt exceptionali. Altii (foarte multi) trec pe-acolo ca niste siluete fara chip. Din toate tarile. Si trec asa de ani de zile. Nu pot sa nu ma intreb daca in felul in care la noi este urata clasa politica (nicaieri nu e iubita, dar parca nici asa de urata si hulita ca la noi…) nu se regaseste si un fel de strigat de disperare venind din neincrederea in faptul ca natia asta poate produce si politicieni de calitate. Ma intreb.   

Dupa doua saptamani

Au trecut aproape doua saptamani de cand n-am mai scris desi am avut multe experiente si impresii. Cea mai importanta e ca la PE daca vrei sa muncesti, chiar muncesti. La Strasbourg in nici o seara n-am plecat din cladire inainte de 9.30-10. E-adevarat ca au fost si foarte multe chestiuni administrative pe care trebuia sa le prindem din zbor. Dar in geenral masinaria e bine unsa si din aceasta cauza este eficienta. De exemplu in fiecare seara intre 7-9 sunt sedintele grupului politic. Adica se discuta pe larg felul votului din ziua urmatoare. Poti vota diferit de decizia grupului dar e bine ca acest lucru sa se stie. Dar in plenara, daca se voteaza prin ridicare de mana nu se stie cum voteaza fiecare - se vede doar ansamblul grupurilor politice. Cand votul e prin apel nominal cu cartela electronica ramane listing-ul. Sesiunile de vot in plen dureaza cam o ora si jumatate - doua, in fiecare zi timp in care se voteaza non stop. Pentru ca deciziile sunt luate anterior in comisii si in grupuri. Prezenta in sala? Cand e vot e aproape toata lumea. In rest, cand sunt diferite dezbateri sunt prezenti cei interesati - in primul rand cei care urmeaza sa vorbeasca - si doar putini alti deputati. E-adevarat ca fiecare are in birou un televizor si poti urmari si asculta in orice limba doresti ceea ce se intampla in sala. Se pare ca televizorul prinde si alte programe dar marturisesc ca nu am avut cand sa fac o astfel de cautare, asa ca habar n-am.

Recunosc ca mi-a facut mare placere ca in prima sedinta plenara la care am participat s-a acordat premiul Saharov unui avocat care se bate de-adevaratelea pentru drepturile omului in Sudan. M-am simtit bine ca asta a fost prima ocazie la care eu am participat cu care s-a cantat imnul Uniunii. A urmat declaratia privind Carta drepturilor fundamentale. Si am avut parte cu acea ocazie de manifestarile (care au fost ultramediatizate) ale extremistilor englezi si polonezi: urlete, banere pe care scria “referendum” - ideea fiind ca tratatul de la Lisabona, si implicit Carta drepturilor fundamentale, ar trebui ratificat prin referedum in fiecare tara. Lasand la o parte ca nu Parlamentul European poate decide felul in care fiecare tara adopta un tratat international, de unde si convingerea ca tot ce cautau era publicitate, s-a ajuns - dincolo de obstructionarea discursurilor oficiale - chiar la violenta fizica impotriva unei persoane din serviciul de protocol…

In saptamana care a urmat, la Bruxelles, au fost primele sedinte la care am luat parte ale comisiilor. Si acolo lucrurile sunt asezate asemanator - sunt sedinte in care se discuta rapoartele si sesiuni care sunt exclusiv pentru vot. Marturisesc ca nu m–am desprins de loc de sala de sedinta pentru ca ma interesau  toate discutiile, de la analiza presedintiei portugheze in domeniul afacerilor interne si al cooperarii judiciare pana la rapoartele privind strategia Uniunii pentru protectia copilului sau cel protectia mediului prin mijloace de drept penal, sau cel in legatura cu terorismul si altele si altele.  Si aici votul este discutat mai intai in grupurile politice, inaintea fiecarei sedinte de comisie fiind o reuniune pregatitoare a membrilor care provin din grupul politic. Foarte animate discutii! Inclusiv cu decizii de vot diferite. Dar e foarte solicitant - am ajuns in PE in fiecare dimineata la ora 8 si am plecat dupa 8 seara tot timpul cu sentimentul ca mai erau foarte multe de facut. Fiind saptamanile de inceput am foarte multe de “prins din urma” - sigur ca e mai simplu pentru cei care sunt in PE de ani de zile si au avut astfel sansa sa urmareasca multe din initiative de la inceput (si unii membri au mai bine de un deceniu in PE!).

Si chiar plec la Strasbourg

Miine dimineata vom pleca la Strasbourg unde are loc sesiunea plenara a Parlamentului European in care vom fi validati / primiti in mod oficial. Adica va fi prima zi de lucru. In agenda e prevazut program de lucru 17-23. Recunosc ca m-am uitat lung, dar apoi am vazut ca e ziua mai usoara pentru ca marti si miercuri sesiunile sunt programate sa inceapa la 9 dimineata si dureze pana la 24! Ultima sesiune e 21-24 si sunt programate rapoarte de prezentat si de discutat. Chiar sunt curioasa cata lume mai e in sala la miezul noptii. Joi e mai omeneste adica se termina dupa prinz pentru ca toata lumea pleaca (adica si MPs si staff). Am spus in titlul acestui post “chiar plec” pentru ca azi am avut ceva probleme sa-i conving pe unii ziaristi ca voi pleca, ei fiind siguri ca voi prelua ministeriatul de Justitie. Geaba am incercat eu sa le explic ca e o chestiune firesca sa plec la PE de vreme ce am candidat pentru asta si am promis acest lucru. Cine nu vrea sa auda si sa inteleaga pur si simplu nu aude si nu intelege. Mi-am amintit de prima zi la Bruxelles, saptamina trecuta. In taxi, discutie cu soferul, un portughez, care la un moment dat se uita lung la mine si spune “Da’ nu prea pareti fericita…” Cateva ore mai tarziu, la banca, deschizand un cont, ii explic domnisoarei noua mea calitate, se uita lung la mine si ma intreaba “Si nu va bucurati?”. Ii explic ca background-ul meu e din alta zona, a drepturilor omului, a societatii civile… pare sa ma inteleaga. Toti colegii europarlamentari cu care m-am vazut zilele acelea, de la toate partidele, m-au asigurat ca va fi foarte bine, ca o sa-mi placa, pentru ca e cu totul diferit fata de ce e acasa. Cred, numai ca ei cand spuneau “acasa” se gandeau la Parlamentul Romaniei si sunt sigura ca prin comparatie cel european e altceva, numai ca pentru mine “acasa” insemna Fundatia Soros, cu colegii de acolo, cu realizarile de acolo, o lume foarte diferita de cea politica. De fapt, o alta lume. Asa ca de maine pasesc intr-un univers pe care nu l-am explorat nici macar cu ochii mintii. Va tin la curent.

Prime impresii

Zilele trecute - marti si miercuri - am fost la PE pentru intalniri cu grupul politic din care voi face parte, ALDE. Am avut discutii individuale, dar am asistat si la sedintele grupului din acele zile. O prima impresie - foarte importanta - este ca acest grup politic (care numara acum vreo suta de parlamentari) nu numai ca nu trateaza Romania si parlamentarii romani “de sus” ci, dimpotriva, mi-au parut sincer bucurosi de prezenta noastra si interesati de cooperare. Cred ca e o caracteristica a liberalilor, in general, de oriunde ar fi ei, faptul ca elitismul lor nu-i face snobi ci deschisi. Chiar imi dau impresia ca pentru ei alteritatea nu este o vorba goala ci un concept plin de continut. Am purtat discutii si in legatura cu comisiile in care vom functiona. Aici marja noastra de manevra nu a fost foarte mare pentru ca negocierile acestea se poarta la inceput de mandat, in vreme ce noi am venit abia pe ultimele luni. Dar cred ca am reusit sa acoperim multe domenii din cele care sunt importante. Personal o sa fiu membra a comisiei de libertati civile, justitie si afaceri interne si supleanta in comisia de dezvoltare. Aflu in fiecare zi detalii cu privire la felul in care functioneaza lucrurile si promit sa va tin la curent.