De cateva zile este functional noul meu site. Gasiti acolo informatii despre activitatea mea de europarlamentar, comunicatele si interventiile mele in plenul PE, articole de presa, fotografii.

Asa cum promiteam, pentru ca nu doream sa intrerup dialogul cu cei interesati de calitatea noastra de europeni si de ce se intampla in PE, am infiintat acolo si o pagina de forum, unde va invit la discutii - am propus si cateva teme, pentru inceput. Nu promit sa intru zilnic pe forum, pentru ca uneori chiar nu imi permite programul. Insa voi incerca sa raspund, in momentele libere, problemelor ridicate de cei care vor dori sa se inscrie si sa comunicam astfel.

Constat ca timpul nu imi mai ajunge pentru a continua sa scriu in mod constant pe blog, dar - in acelasi timp - nu vreau sa renunt la relatia stabilita in aceste luni cu cititorii mei si la ocazia de a schimba idei si opinii gratie acestor noi forme de comunicare online. Prin urmare, in scurt timp acest blog va cunoaste o transformare, iar noul site va avea, cu siguranta, o pagina de forum. Incerc astfel sa pastrez ideile principale, de a informa public despre activitatea mea de europarlamentar, dar si de a tine legatura si de a avea un dialog cu oamenii pe care ii preocupa in mod real politica europeana si ce face europarlamentara Renate Weber dupa ce a fost aleasa. Intre timp, blogul este inchis pentru comentarii si am simtit nevoia sa comunic acest lucru, chiar si cu intarziere (sunt convinsa ca cei care au incercat sa posteze comentarii in ultima saptamana au observat deja).

Saptamana asta e o adevarata nebunie. Am avut de realizat un shadow report (cand cineva face un raport grupul tau politic desemneaza pe cineva care sa urmareasca ce se intampla, sa analizeze toate amendamentele care se depun, sa le negocieze pe fiecare in parte, in final responsabilitatea fiind aceea de a spune grupului cum sa voteze, evident in cadrul unor discutii cu membrii grupului). Tema era in Comisia de Dezvoltare si privea chestiunile de gender si women empowerment in politicile de dezvoltare ale UE. Am primit foarte, foarte tarziu amendamentele - peste 100 ! - asa ca duminica mi-am facut temele, iar luni la 10 au inceput negocierile, pentru ca marti urma sa se voteze in Comisie. M-am simtit ca si cum m-as fi aruncat in apa si trebuia sa inot daca vroiam sa ajung la mal. Negociere a insemnat sa discut personal cu unii din redactorii amendamentelor, la telefon sau face to face pentru ca sunt susceptibilitati care trebuie manevrate cu grija, sau sunt persoane excelente si pe care nu doresti sa le superi - e preferabil sa discuti, sa explici daca si de ce nu esti de acord cu o propunere. Pentru ca acelasi tratament iti va fi aplicat atunci cand tu vei avea nevoie. A fost si sedinta de comisie dupa amiaza, iar ultima versiune s-a finalizat seara pe la 9. Evident, a doua zi dimineata la ora 9 au mai aparut niste amendamente orale si solutii de compromis pe care iarasi a trebuit sa dau OK-ul sau nu. Votul in sine a fost spectaculos - grupul liberalilor reusind efectiv sa blocheze amendamentele de un conservatorism teribil (ce eufemism!) ale PPE si facand sa treaca ceea ce era nu doar de bun simt, ci chiar bazat pe multa expertiza. In pauza de pranz au fost mai multe alte intalniri. A urmat un public hearing pe Humanitarian Aid cu participare ONU, inclusiv raportorii speciali, Crucea Rosie, Comisia Europeana si multe alte organizatii. Extrem de interesant. De acolo literalmente am fugit pentru o intalnire cu seful delegatiei CE in Irak. Pe la 8 si ceva seara am ajuns in birou. Mi-am mai vazut mesajele pana pe la 9 si-am plecat. Si e abia jumatatea acestei saptamani, zilele urmatoare fiind la fel de pline, cu plenare, sedinte de grup politic si comisia de libertati civile. RECUNOSC: IMI PLACE. Aceasta frenezie a activitatii urmata de rezultate palpabile face sa nu mai simt nici alergatura, nici oboseala.

De mai multa vreme circula un mesaj pe internet www.oneseat.eu o invitatie de a semna o petitie pentru ca toate sesiunile PE sa se desfasoare numai la Bruxelles. O data pe luna intreg Parlamentul European (cel putin 95% din el) se muta la Strasbourg pentru sesiunile plenare. De ce? Pentru ca asa scrie in Tratat. Asta ar fi raspunsul cel mai simplu. De fapt tratatul prevede 12 sesiuni pe an la Strasbourg si pentru ca in august e vacanta, in septembrie sunt doua sesiuni. In realitate asa e in tratat pentru ca Franta a dorit sa mentina ceva din activitatea PE pe teritoriul sau si acesta a fost modul in care a reusit sa se impuna. Sigur, nu e dificil de invocat ca ideea de constructie europeana presupune ca activitatea diferitelor structuri ale UE sa se desfasoare in diferite state. Si e ceva adevar in aceasta afirmatie. Consecintele financiare sunt spectaculoase! Nu stiu cat costa exact UE aceasta mutare, (petitia de pe internet vorbeste de 200 milioane de Euro anual), dar e vorba de cca 750 de deputati care sunt prezenti, plus asistentii/asistentele care ii insotesc, de alti peste 3000 de functionari ai PE sau ai grupurilor politice. Plus, reprezentantii Comisiei Europene si cei ai Consiliului. In total o relocare pentru patru zile a cca 4500-5000 de persoane. Numeroase tiruri transporta dinspre Bruxelles spre Strasbourg si invers enorm de multe documente. Fiecare birou si fiecare deputat are o lada metalica in care-si pune propriile documente si materiale, inclusiv de birotica, pentru ca la Strasbourg nu se lasa nimic in birouri (n-am inteles de ce!) in afara de computer, care este practic o a doua unitate de lucru a celui din Bx. Si de telefon. De luni de la pranz pana joi la pranz e un furnicar de nedescris. Desi holurile sunt uriase, distantele fiind foarte mari, in permanenta te lovesti de lume care trece grabita in toate directiile. Joi, dupa pranz, insa, imaginea este dezolanta. Culoare lungi, aproape goale, in zona birourilor acele lazi asezate in pozitia care indica faptul ca trebuie transportate. E atat de lipsit de viata dupa forfota anterioara… Dar consecintele acestor sesiuni au fost formidabile pentru Strasbourg si zona inconjuratoare care au inflorit. E imposibil de gasit camere libere la hoteluri in acele zile. Ma rog, mai sunt disponibile cele care costa de 300 de euro in sus pe noapte!!! Culmea e ca in acele zile toate hotelurile din Strasbourg urca preturile – practic le dubleaza sau tripleaza. Si asta in conditiile in care cele mai multe au contracte pe toata durata mandatului!!! De ani de zile!! Largirea Uniunii a fost pentru hotelieri mana cereasca. Dar la fel au inflorit si afacerile hoteliere mici in oraselele de langa Strasbourg, mai ales cele din Germania. Multi stau in Germania (sunt 8-10 km) unde si preturile sunt mai rezonabile iar serviciile mult mai bune. O data construite acele mici hoteluri sau pensiuni si turismul a inflorit in zona, astfel incat sunt rentabile si in restul anului. Altfel insa, la nivelul deputatilor, al staffului n-am vazut pe nimeni fericit ca trebuie sa mearga la Strasbourg o data pe luna, mai ales ca nici transportul nu e foarte simplu, aeroportul de acolo fiind destul de mic si cu putine curse. Fara doar si poate, ce se petrece in Parlamentul European la Strasbourg s-ar putea petrece foarte bine la Bx.

Mi s-a intamplat in ultimele saptamani sa discut cu diversi deputati din PE din cam toate grupurile politice despre Romania si am constatat ca cei mai multi nu stiu mai nimic decat ca e o tara care a intrat un Uniune acum un an. Cei cu care am vorbit eu erau cu totii OK cu acest lucru, credeau sincer ca Romania trebuia sa devina membra a UE. In acelasi timp ceea ce stiau cel mai mult era ceea ce se discutase la nivelul Comisiei Europene, sau ceea ce aflasera din ziarele din tarile lor, o imagine mai ales de stat in care justitia nu functioneaza, dar prin justitie intelegand exclusiv combaterea coruptiei. A fost interesant sa constat de fiecare data ca in realitate ei nu aveau informatii serioase si de la sursa despre Romania si temele astea (cu foarte putine exceptii) preluand mai degraba ideile vanturate de presa. Cand am intrat in amanunte au ramas pe ganduri si nu prea s-au simtit confortabil cu standardele duble pe care le-au impus. In materie de Agentia Nationala pentru Integritate am constatat chiar o oarecare jena. La fel li se pare declaratia de avere care nu se practica in alte parti. Categoric nu cu detaliile de la noi. (un banal exemplu, la nivelul PE ti se cere consimtamantul expres pentru ca pe site sa-ti apara adresa de acasa). Nu stiu cata coruptie este in celelalte tari. Sigur ca exista, pentru ca din cand in cand rabufnesc scandaluri uriase. Mai stiu ca insasi Comisia Europeana a fost confruntata cu cel mai mare astfel de scandal de vreme ce a trebuit o comisie intreaga sa-si dea demisia. Era numai si numai vorba despre coruptie, despre sume uriase de bani. Doamne fereste ca cineva sa inteleaga ca eu sunt dispusa sa inchid ochii la mici sau mari fapte coruptie la noi sau in alta parte. Chiar nu sunt si daca imi aduc bine aminte cand am fost la presedintie presa a comentat ca am fost singura care la sfarsitul unui an de stat acolo nu doar n-am acumulat nimic., dar chiar am trait din ce aveam dinainte. Pentru ca din leafa de demnitar nu ai cum sa acumulezi nimic. Credeti-ma! Ce vreau sa spun este ca nu stiu daca noi suntem cei mai corupti. Dar ei au impresia ca noi suntem cei mai corupti pentru ca la noi se vorbeste cel mai mult despre acest lucru acuzandu-ne noi pe noi cel mai mult. Imi aduc aminte de o intalnire cu comisarul Verhuegen prin 2003-2004, pe atunci responsabil cu extinderea UE, in timpul guvernarii Nastase. Cand eu ma plangeam de fenomenul coruptiei si cum nu se face nimic pentru a sanctiona vinovatii, mi-a raspuns extrem de taios, sa-l mai las in pace, ca acelasi lucru il aude si cand se duce in Polonia si in celelalte tari foste comuniste. Cum? Aude de baroni locali? Replica lui a fost categorica: da, chiar asa li se spune, baroni locali. Nu stiu daca celelalte tari sunt la fel sau mai mult sau mai putin corupte decat noi. Indicii folositi de Transparency International masoara doar perceptia despre coruptie. De vreme ce la noi se discuta foarte mult despre asta este firesc ca si perceptia interna sa fie foarte mare. O sa-mi spuneti de averile uriase facuta dupa ‘90, de contractele cu statul… lucruri suficiente ca sa te duca cu gandul la coruptie. Aa e. Dar si in celelalte tari foste comuniste acum membre UE au aparut averi uriase, au fost si sunt afaceri cu statul. Suntem noi chiar cei mai corupti? Ati auzit de condamnari spectaculoase in celelalte tari? Sau de cereri in acest sens? N-ar fi trebuit sa fie?

Despre legitimitatea UE s-au scris si se mai pot scrie carti. La fel si despre neligitimitatea ei-cel putin asa ar spune unii dintre deputatii din Parlamentul European care fac parte din grupuri numite sau nenumite care contesta Uniunea. Dincolo de teorii juridice si politice, din punctul meu de vedere legitimitatea constructiei europene rezida in capacitatea ei, demonstrata din plin,  de a oferi bunastare popoarelor sale (cele din statele membre). Dincolo de climatul de pace pe care incontestabil Comunitatile europene si mai apoi Uniunea l-au adus pe continentul european, e deja un truism ca fiecare tara care a aderat a avut mult de castigat in ceea ce priveste dezvoltarea sa economica, bunastarea locuitorilor sai. Iar aceste castiguri nu sunt doar ale acelor tari ci si ale Uniunii in ansamblu. De aceea, o anumita rigoare a comportamentului democratic, o protectie corspunzatoare si respectul fata de drepturile omului sunt in beneficiul tuturor, intelegand prin asta si tarile respective si UE in ansamblu. Imi place principiul solidaritatii care este (trebuie sa fie) de baza in UE. Am apreciat cand cineva din grupul socialistilor europeni l-a intrebat pe liderul lor cand a protestat fata de relocarea Nokia “cum e cu constructia europeana? se opreste acolo unde afecteaza interesele dvs electorale?”. Putem intra in lungi dezbateri in legatura cu alcatuirea structurilor UE cat de mult se simt reprezentate popoarele statelor membre. Daca va fi cazul o voi face. Dar ramane un adevar incontestabil - bunastarea oamenilor care locuiesc in spatiul UE. In fond, de ce am considerat noi in Romania ca interesul nostru national este sa fim in UE?  Tocmai pentru ca stim ca pe termen mediu si lung (hopefully si mai repede) in cadrul UE vom avea un nivel de trai mai bun, vom avea respect fata de reguli, etc.etc. Pentru ca investitiile vor avea un alt statut, pentru ca mobilitatea fortei de munca va fi alta pentru ca sansele copiilor nostri vor fi categoric altele. Schimbarile care se petrec acum in cadrul UE, mai ales cele care vor avea loc dupa ratificarea Tratatului de la Lisabona, sunt substantiale si chiar state membre cu vechime parca au nevoie sa le digere. Dar cam toata lumea intelege ca UE e o forta in vreme ce fiecare stat membru in parte nu ar putea face fata, sau ar face foooarte greu fata, concurentei dintr-o lume globalizate. Ieri am avut o sedinta plenara in cae Barroso a vorbit despre climate change si propunerile Comisiei Europene in acest sens, iar grupurile politice s-au exprimat si ele. Rar am vazut o astfel de solidaritate in cadrul PE si o astfel de afirmare a ideii de Uniune. Chiar si grupurile scepticilor sau extremistilor au lasat ideologia deoparte si erau trup si suflet de partea ideii unui efort comun si a unor initiative comune.   

E interesanta activitatea de pe un blog. Unii citesc ca sa-si ia ceva informatie si uneori, in functie de subiect si de timp, comenteaza. Altii se lanseaza in lungi comentarii (ori au mult timp ori merita felicitari pentru cum isi manageriaza timpul!) si sunt nemultumiti cand intrebarile lor raman fara raspuns. De inteles, intre niste limite. Mai exista insa si ideea aceea ca daca cineva e ales iar celalalt in pozitia de alegator acesta din urma poate sa se adreseze oricum celui care “ii solicita votul”. Nu fac parte din categoria alesilor care pentru voturi sunt dispusi sa se traga de sireturi, sa se bata pe burta, in general sa aiba un comportament pe care cu totii (cel putin in vorbe) il detestam. Daca eu imi respect interlocutorii, vazuti sau nevazuti, pretind acelasi lucru. Evident fiecare are dreptul sa respecte pe cine crede de cuviinta sau sa trateze bascalios. Dar si eu am dreptul sa ignor astfel de persoane si mesajele lor. Ceea ce voi face de acum incolo ori de cate ori cineva, prin comentariul sau, imi va da impresia ca socoteste firesc sa mi se adreseze “la misto”. Voi pierde votul acelei persoane? Si ale altora care gandesc la fel? So be it! M-am saturat de ipocrizia celor care tot vorbesc de innoirea clasei politice pe care o vor cu oameni demni si responsabili, fara mafioti si smecheri, dar fac acest lucru cu un comportament si limbaj taman de… “jmecheri”.   

Tocmai am revenit in birou. Azi Musharaf a fost in vizita la UE. Dupa amiaza, de la 5.00 pana pe la 7 fara ceva a fost la Comisia de politica externa. Nu sunt membra a acestei comisii dar mi s-a parut interesant sa merg si sa-l aud vorbind. A plouat cu intrebari (nici macar nu a fost timp pentru toate), unele se repetau, ceea ce i-a permis si lui sa raspunda la cele la care dorea, pe alocuri a fost agresiv dar nu foarte tare. A promis ca alegerile care vor avea lco pe 18 februarie vor fi nu doar fair and free ci si peaceful. Mie mi s-a parut a fi mesajul cel mai important pe care dorea sa-l transmita. Nu mi s-a parut ca a fost sesizat ca atare. Dar, la un moment dat, evident s-a referit la Jihadul (chiar asa l-a numit) pornit impotriva URSS in Afganistan. Si a vorbit de zecile de mii de mujahedini (plus talibani) pe care Vestul impreuna cu Pakistanul i-a trainat, de banii dati si de victoria lor totala atunci. Intrebarea lui a fost ce a facut Vestul dupa 1989? Cum de nu a mai dat de loc atentie acelei zone? Caci atunci si-au croit drum talibanii, atunci s-au organizat teroristii din AlQaeda… Noi stim ce facea vestul atunci: se uita naucit cum se prabusea comunismul, intamplare pentru care nu era pregatit de loc. Si pentru a carei asimilare a avut nevoie de mai multi ani.   

O parte destul de mare a activitatilor din Parlamentul European e dedicata tarilor de pe alte continente. Firesc, din mai multe puncte de vedere. In primul rand pentru ca multe state membre (mai ales cele mai vechi) au un interes extraordinar in ceea ce se intampla in alta parte. Ca sunt foste colonii, ca au acorduri comerciale, ca au imigranti provenind din acele tari putin importa. Interesul e real. Pe de alta parte UE insasi este interesata de o evolutie democratica in acele tari si de respectarea drepturilor omului. In plus, Uniunea acorda ajutoare financiare multor state si evident conditia ununi minim comportament democratic exista. Si nu vorbim de tari usoare. Vorbim de multe tari cu probleme uriase din Africa, din sud-estul Asiei, de tari din America Latina. Exista o comisie DEVE (comisia de dezvoltare) care se ocupa cu precadere de acest subiect, exista delegatii (asta e titulatura lor nu inseamna ca fac deplasari in acele locuri - sau cel mult una pe an) din care multe sunt exact cu aceste zone si tari. Am asistat la cateva reuniuni deja (sunt membra si in DEVE, in Delegatia cu comunitatea andina si in Delegatia cu Irak a carei infiintare a fost aprobata de foarte curand) si am fost impresionata de dedicatia pe care am vazut-o la multi deputati. Nu cred ca subiectul in sine aduce voturi la ei acasa, dar este evident ca oamenilor le pasa. Si nici nu vad cum ar putea fi indiferenti cand vorbim de lucruri atat de grave. De exemplu sunt multiple eforturi in perioada asta in legatura cu Republica Democrata Congo si considerarea violului ca arma de razboi in Congo. Am vazut un doumentar cutremurator. Voi organiza la Bruxelles in cadrul comisiei DEVE un seminar pe tema asta. Acum sunt in faza in care gandesc la modalitatea in care el sa reprezinte cu adevarat o valoare adaugata si ma gandesc si la participare - mi-as dori sa pot aduce macar un doctor din zona, sau realizatoarea documentarului, dar din estul Congo-ului e aproape imposibil de ajuns in capitala, la un avion. La Strasbourg in plen s-a discutat chestiunea kenyana si am primit o informatie de ultima ora, anume faptul ca au avut loc alegeri corecte in cadrul Parlamentului si seful opozitiei a ajuns presedintele parlamentului. Un mic semn ca poate se va ajunge la o calmare a spiritelor, la dialog. Am fost impresionata de numarul celor care aplaudau sincer stirea (ea a determinat de altfel adoptarea unui amendament la rezolutia pe care o aveam de votat). Stiu ca noi avem multe probleme la noi acasa, dar mi-ar placea sa vad ca si acasa lumea nu se reduce doar la Romania, UE, SUA si Rusia. Evident, e vorba in primul rand de jurnalisti, de felul in care subiectele aceste sunt abordate, de cat timp li se aloca, de nivelul discutiilor (atunci cand au loc!). Dar e vorba si de felul in care oamenii politici se refera (sau nu ) la ele. Altfel, cei interesati cu siguranta isi iau informatiile de pe internet sau de pe agentiile de presa si posturile straine.

De cand imi petrec mai bine de jumatate de saptamana la Bruxelles sau Strasbourg mi-am facut un obicei din a ma uita la tv (dimineata/seara tarziu) pe posturile franceze TF1, France 2. Zilele trecute era prezentat un caz in care intr-un orasel din Franta un copilas de doi ani fusese muscat mortal de cainele familiei. Mama care era alaturi de el nu a mai putut face nimic. Cainele era un rotweiler inregistrat conform legii si pana atunci nu daduse semne de agresivitate. Stirile si discutiile au fost calme echilibrate. Mi-am adus aminte ca in ocazii similare la noi discutiile au fost extrem de violente, a curs singe prin ziare si pe ecrane. Ne-am prezentat atunci (si jurnalisti si cititori sau spectatori) ca o natie de oameni fara pic de  grija pentru ea insasi etc etc. La data aceea nu mi-am pus intrebarea de ce o astfel de abordare? Zilele astea, vazand felul in care francezii au discutat n-am putut sa nu ma intreb: ne place oare sa vorbim de rau de noi? Gasim o satisfactie in asta? E un fel de autoflagelare? Nu stiu, dar am impresia ca ar trebui sa avem mai multa incredere in noi, sa ne stimam mai mult, sa nu transformam tragediile care din pacate se intampla in fiecare zi in acuze la adresa unei tari intregi. Asta venea cumva in contrapondere cu prezentarile acelea care spuneau ca romanii sunt cei mai toleranti, cei mai buni, cei mai ospitalieri, cei mai… Adica dintr-o extrema in alta. Vad zilnic acum membrii ai Parlamentului European din diferite tari. Unii sunt exceptionali. Altii (foarte multi) trec pe-acolo ca niste siluete fara chip. Din toate tarile. Si trec asa de ani de zile. Nu pot sa nu ma intreb daca in felul in care la noi este urata clasa politica (nicaieri nu e iubita, dar parca nici asa de urata si hulita ca la noi…) nu se regaseste si un fel de strigat de disperare venind din neincrederea in faptul ca natia asta poate produce si politicieni de calitate. Ma intreb.